Viața și speranța

Este viața de pe Terra un miracol?
Cu siguranță - da.

O proprietate definitorie a vieții este continuitatea alimentată de speranță: Adică două animăluțe lihnite de foame, de aceeași specie, se cuplează, fac niște copii retarzi asemeni lor, apoi animăluțele îmbătrânesc, se îmbolnăvesc de vreun cancer ceva și mor în chinuri.
Urmașii lor vor face la fel, ei vor continua să trăiască sperând că vor avea o viață mai bună ca părinții lor, ceea ce e o amăgeală desigur. Deci cam așa funcționează continuitatea și speranța.

NB: Ceea ce nu știu animalele și plantele e că peste 5 mlrd de ani soarele va consuma tot hidrogenul din nucleu devenind o gigantică roșie și viața inevitabil va dispărea.

Inspirați de organismele vii oamenii au început să construiască mașini care funționează ca niște organisme artificiale, însă aceste mașini nu au proprietatea de a se înmulți, adică un Lamborgini nu poate să fută o Lada Kalina și să se nască un Peugeot, dar deja s-au făcut primele încercări ca roboții să se autorepare, la fel cum Terminator și-a scos ochiul defunct și și-a pus ochelari de soare. Astfel ar putea fi creați roboți nemuritori, viața o să dispară, iar speranța încă nu.
Show must go on.

anul nou pe nou

S-a sculat un Graur, 
Cu Badica Traian
Pe nume de cal 
Cu frâu de matase 
cât șaua de groasa.
Ș-a-ncalecat 
vița  de aur,
cal învățat mai an 

***

S-a sculat un frâu  , 
învățat mai an 
Cu Graur de matase 
Pe nume de aur
Ș-a-ncalecat  șaua groasa.
Cu Badica Traian
cât vița de cal

***

Concluzie: Știți nu ne ajunge, nuștiu ce nu ne ajunge, dar ar fi bine să fie.